Pa?ii grei ai lui Hiamstar las? urme abia vizibile pe mult prea b?t?toritul sol al p?durii Mortor, pe drumul ce duce spre Sud, spre acea veche ?i de temut vale, cunoscut? ?i ocolit? de toate fiin?ele vii - de Valea Plangerii, ?n timp ce vechiul Spirit al P?durilor se mi?c? ?ncet, cump?tat, cu grij? printre copacii seculari adormi?i de vreme ?i de puteri magice, de parc? s-ar fi temut ca nu cumva s?-i trezeasc?.

  Dar mul?i dintre acei copaci nu se m-ai trezeau deja: erau ?i ei la fel de obosi?i precum era soarta s? fac? fa?? r?ului, s? lupte contra propriei nimicnicii ?i a impoten?ei ?n fa?a spiritelor care le m?cinaser? existen?a ?i le ?ntrerupser? destinele.

  ?E atat de lini?te aici,” murmur? Baradar, ?nc? stand coco?at pe um?rul b?tranului copac, ?n dulcea leg?nare cauzat? de mi?carea lungilor sale maini de lemn.

  ?A?a e,” r?spunse abia auzit Hiamstar ?i un oftat greoi ?i ie?i din piept. ??i era atata veselie pe aici odat?. Erau atatea p?s?ri ce cantau melodios ?n lina lor plutire prin aer; era inocen?a frunzelor noi abia ie?ite din g?oacea crengilor ?i bucurandu-se de soare; precum era ?i frumuse?ea ?ntregii p?duri - cu ai ei lupi ve?nic ?nfometa?i, dar care nu r?neau f?r? pricin?; cu ale lor veveri?e harnice, s?rind ve?nic pe crengu?e ?i, de sc?pau ele vreo alun? din l?bu?e, aceasta se rostogolea atat de stangaci ?i vioi ?n acela?i timp pe al nostru b?tran trunchi, iar pan? s? ajung? jos ne t?v?leam s?rmanii de noi de ras, c?ci acele atingeri ne gadilau atat de mult. Apoi era iarba - de un verde pur, de un verde al umbrei, care se leg?na u?or, bine protejat? de coroanele noastre imense ?i astfel ferite de soare, dar totu?i unduite de un vanticel slobod, sc?pat de vreunul mai tan?r din noi care nu ?tiuse s? fie hatru ?n fa?a vantului. ?ns?…”

  ?… mie cel mai mult mi-a pl?cut muzica acestei p?duri, Hiamstar. Mi-au pl?cut corurile formate din nenum?rate p?s?ri, cantand pe diverse voci, care se for?au ?n fel ?i chip s? aib? ?ntaietate ?n fa?a soarelui, a cerului, a p?mantului ?i care ast?zi nu m-ai sunt se pare.

  ?Oh, ?i cat? dreptate ai, minikine,” spuse Baradar cu al s?u glas gros, de barosan, de parc? ar fi f?cut ?i el candva parte din acel cor despre care vorbise Baradar. ?Dar s? ?tii c? acele melodii le m-ai auzim uneori: cand cerul de deasupra noastr? e senin, cand vantul abia adie pe al?turi, r?corindu-ne r?nile ?i, ce-i mai important - cand sc?p?m de puterea propriului blestem.”

  Ultimul cuvant Hiamstar ?l rosti ap?sat ?i parc? pe silabe, c?ci ar fi vrut el s? pun? ?n acel cuvant toat? povara care-l ap?sase pe suflet ?n acele lungi milenii de existen?? ?n umbr?, ?n timp ce pa?ii s?i ajunser? ?n sfar?it la marginea p?durii, la marginea aceea sudic? ce d?dea spre Valea Plangerii, cu ale ei ?ntinsuri pustiite ?i parc? ?i ele fuseser? b?tute de soart?.

  Se opri Hiamstar la doar ca?iva pa?i de primul rand de copaci, pe un mic delu?or de pe care se putea vedea Valea atat de bine, dar ceea ce-i uimi pe amandoi fu s? vad? un orizont ro?u deasupra v?ii, cu toate c? era abia diminea??. ?Oh, ?i iar??i Bocetele-?i fac de cap,” murmur? Hiamstar ?ntristat.

  ?A?a e,” consim?i ?i Baradar. ?Nu le place niciodat? cand pierd vreo b?t?lie ?n fa?a cuiva. E modul lor de a-?i plange durerea, ?n timp ce-?i oblojesc r?nile.”

  O tanguial? ?nc?rcat? de durere se auzi deodat? dea lungul v?ii, f?candu-i pe Hiamstar ?i Baradar s? tresar? ?i s?-?i ?ntoarc? capetele spre stanga, spre locul pe deasupra c?ruia curgeau ?n unde de umbr? curen?ii de aer ?i nu era vorba de o iluzie a naturii acolo: era puterea Bocetelor, a sufletelor lor c?tr?nite ce goneau de lang? ele alte suflete - cele ale solda?ilor c?zu?i ?n lupt?, c?ci de?i ele iubeau s?-?i ?ntregeasc? randurile cu suflete nevinovate, de data asta, cand pierduser?, preferaser? s? lupte cu ele chiar ?i dup? moarte, ar?tandu-?i astfel parc? nemul?umirea.

  ?Crezi c-ar trebui s? intervenim?” ?ntreb? Hiamstar cu jum?tate de glas, ?n timp ce privi spre Baradar doar cu col?ul ochiului.

  ??tii c? mi-ar pl?cea, dar… n-avem noi puterea asta.”

  ?Eh, a?a e. Ai dreptate, minikine, ca ?ntotdeauna. Dar de fiecare dat? cand v?d astfel de prigoniri, sufletul ?ncepe s? m? doar? ?i iar?-?i ?mi amintesc de a noastr? trist? soart?,” ?i melancolia puse iar??i st?panire pe Hiamstar.

  Baradar prefer? s? p?streze t?cerea o vreme, vrand parc? s?-i dea vreme copacului s?-?i vin? ?n fire. Apoi spuse: ??ii minte, Hiamstar, despre ce am vorbit noi ultima dat? cand ne-am ?ntalnit, acum 7 mii de ani?”

  ?Ooo, dac? nu m? ?n?al? mintea…,” murmur? Hiamstar t?r?g?nat, ?n timp ce ochii s?i se ?ngustar? de parc? s-ar fi for?at s? ?ntoarc? timpul sau cel pu?in roata min?ii ?i s?-?i aminteasc? ce-?i vorbir? cei doi cu mii ?i mii de ani ?n urm?. ?Aaa, stai, parc?-mi amintesc. ?i-am spus atunci povestea Prin?esei Curse se pare.”

  ?A?a e. A prin?esei Curse ?i a titanului Island, cel care de altfel se afl? acum ?n aceast? p?dure.”

  ?A?a s? fie?!” murmur? Hiamstar cu uimire. ?A?a o fi, de zici, dar… s? fiu sincer nu l-am recunoscut sau … poate nu l-am cunoscut niciodat??!” ?i Hiamstar c?zu pe ganduri.

  ?Atunci mi-ai vorbit de blestem, Hiamstar ?i c? fiecare r?spunde pentru el ?n felul s?u. Dar… nu mi-ai spus niciodat? despre cum a pl?tit P?durea Mortor pentru cele ?ntamplate.”

  ?Oh, P?durea Mortor… a mea dulce P?dure,” iar glasul gros al lui Hiamstar se rostogoli dea lungul v?ii, de parc? ar fi vrut ca toat? lumea s? ?tie a p?durii trist? poveste. ?Noi am pl?tit prin a deveni umbre,” accentu? copacul fiecare cuvant. ?Am devenit fantome ?n propriul univers pe care l-am iubit atat de mult odat?. Am fost condamna?i s? hoin?rim ?n ne?tire vechiul nostru plai ?i s? retr?im la nesfar?it ultimele noastre clipe ?nainte de marele pr?p?d,” ?i ochii lui Hiamstar devenir? deodat? de o nuan?? verde-?nchis, aproape ?ntunecat?, m?rindu-se ?n volum ?i l?sand s? treac? timpul prin ei, ?ntorcandu-se ?napoi ?i ?napoi, ?n timp ce roata vremii se rotea c-o vitez? nemaipomenit?, de parc? ar fi fost ner?bd?toare s? m-ai vad? odat? acele timpuri.

  ***

  Cercuri mici de raze de lumin? se v?zur? la ?nceput plutind pe deasupra p?durii. Apoi, g?sind o bre?? printre crengile copacilor seculari, acele cercuri p?trunser? printre ele, iar pe la jum?tatea drumului devenir? mai mari ?n volum, unduise vesel printre copaci, pe deasupra tufi?urilor ?i a ierburilor ?i f?cand verdele ?nchis al mu?chilor de pe trunchiuri s? par? mai viu ca niciodat?.

  Apoi se auzi ciripitul melodios al unei privighetori, trezind parc? la via?? natura ?i, curand, dup? acel prim strig?t de via??, se auzir? altele ?i altele, formand un cor divin de glasuri ?i note muzicale.

  ?i era atata ?ncantare ?n jur, ascultand acea dulce melodie, c? pan? ?i crengile copacilor frem?tau u?or, vrand parc? s? transmit? pl?cere prin acea mi?care a sufletului lor, dansand astfel ?i ele laolalt? cu razele de lumin? care continuau s? pluteasc? pe deasupra lor.

  Deodat? ?ns? ciripitul p?s?rilor fu u?or deranjat de morm?itul ?nfundat al unui urs, ce le f?cu s? tac? pentru cateva clipe, ca mai apoi s? ?nceap? s? cante mai tare, de parc? ar fi vrut s? astupe sunetul ciudat care le deranjase reprezenta?ia.

  ?i, ?n ritmul muzicii de sus, se v?zu ie?ind dintr-un tufi? crescut chiar ?n mijlocul c?r?rii ?nguste, ce urca ?n sus pe pant? ?i ducea spre micul paraia? auzit curgand ?n dep?rtare, un mare urs brun.

  La ?nceput ursului i se p?ru stranie acea lini?te din jur, ?mpletit? cumva cu melodia din ?nalturi ?i de aceea se opri, se ridic? apoi pe picioarele din spate, ?n timp ce-?i atingea u?urel de pantece labele din fa?? ?i adulmec? zarea. Nimic ?ns? nu se sim?i ?n jur, ca ?i cum parfumul s-ar fi ?nc?p??anat s? ias? din flori, vantul s-ar fi oprit deodat? ?i nici chiar aerul extrem de curat al p?durii n-ar m-ai fi fost cel de odinioar?. Apoi ursul scoase un strig?t puternic din al lui piept, dar nu-i r?spunse nimeni a?a c? m-ai l?s? s?–i m-ai scape ?nc? unul - a?a, ca s? fie cu pereche.

  Dar… ursul nu era singur. Dup? el, f?candu-?i drum prin acela?i tufi?, se apropiar? de el doi ursule?i de vreo cateva luni care nu se dezlipeau de a lor mam? ?i… cel ce p?ru a fi un urs singuratic la ?nceput, rezult? a fi o ursoaic? - o mam? iubitoare ?i extrem de protectoare cu ai s?i pui. ?i, dup? ce-i v?zu al?turi de ea, zbenguindu-se ?n timp ce se ?mpingeau unul ?n altul, ursoaica se l?s? pe cele patru labe ?i porni mai departe, tot ?ntorcand capul ?n stanga ?i-n dreapta, asigurandu-se astfel c? nu-i pande?te niciun pericol.

  Ursule?ii se m-ai harjonir? pentru cateva clipe lang? tufi?. Dup? care, v?zand c? mama lor se ?ndep?rtase destul de mult printre copaci, se gr?bir? s-o ajung? din urm?.

  ?n urma lor, din acela?i tufi? se ar?t? capul unei vulpi, ce p?ruse c? st?tuse acolo tot timpul, spionand harjoneala ursule?ilor ?i ?ngrijorarea ursoaicei. ?ns? era doar o iluzie a p?durii, c?ci pe acolo treceau de obicei, zilnic, majoritatea vie?uitoarelor p?durii ca s? se adape la parau.

  Vulpea ?ns? nu se oprise ?n loc s? adulmece zarea a?a cum f?cuse lupoaica, ci se uit? pe al?turi s? vad? de nu g?se?te ceva gustos de ?nfulecat. Dar, spre nenorocul ei, iepura?ii gusto?i ?i tot restul ?gust?rilor” ei obi?nuite, se ascunser? prin vizuini, sim?indu-i prezen?a. A?a c?, ?n cele din urm?, m?rita vulpe se v?zu nevoit? s? se lase p?guba?? ?i s-o ia ?i ea pe urma ursoaicei, ca m?car cu ap? dulce de izvor s? se adape, de nu avuse noroc s?-?i ling? buzele dup? luarea unui festin delicios.

  Curand dup? aceea, ie?ir? din scorburi ?i micile viet??i. La ?nceput se ar?t? c?p?orul unei mici veveri?e ce-?i ducea traiul sus, mai spre varful unui ?nalt copac rotat. Ca mai apoi, din mica lui vizuin? s?pat? la doar ca?iva pa?i de copacul veveri?ei, s? se arate capul unui alb iepura? fricos. Acesta ??i i?i la ?nceput doar nasul mic, negru ?i umed, dup? care ap?ru varful urechilor lungi, ai s?i ochi lucio?i, de un suriu deschis, ca mai apoi s? i se vad? ?i codi?a mic? ?i pufoas? ?n timp ce el o lu? ?n salturi zglobii spre mica poian? ce se afla nu departe de acel loc.

  Dar… nici veveri?a ?i nici iepura?ul nu erau singuri acolo: de printre frunze se i?eau mici c?p?oare de p?s?ri, ca la sol, printre ierburi ?i alte buruieni, s? se mi?te cand rapid, cand greoi, restul gang?niilor ?i tot soiul de bosoi, viermi ?i mici p?ianjeni ce-?i l?sar? abandonat? casa pentru scurt? vreme, iar acum se gr?beau s? vad? de nu le c?zuse nimic ?n plas?.

  A lor mi?care haotic?, precum ?i spionarea f?cut? de p?s?ri de printre copaci, d?dea un farmec aparte p?durii, creand totodat? ?n jurul ei o tainic? chemare a naturii, c?ci cu toat? s?lb?ticia din acele locuri, ce era veche de milenii, p?durea avea totu?i ?i oranduiala ei, un ritual necunoscut multora, dar atat de bine sim?it ?i respectat de toate vie?uitoarele p?durii.

  Un strig?t ?ns? str?b?tu lini?tea feeric? a p?durii ?i ?ntrerupse deodat? frumoasa melodie a muzican?ilor ascun?i printre frunze. Apoi falfaitul aproape neauzit al aripilor unei mari bufni?e cu coarne f?cu s? se mi?te crengile copacilor, cand aceasta lu? aceea?i cale urmat? de iepura?, urm?rindu-l din ?nalturi.

  Dar, cand s? se arunce asupra nevinovatei pr?zi, pe care o ravnise atat de mult ?i vulpea, bufna ?nghe?? pentru cateva clipe ?n aer, ?ndreptandu-?i privirea spre nord, acolo de unde se vedea apropiindu-se cu repeziciune de acele locuri un imens nor negru de fum.

  Bufna, sim?ind pericolul, scoase iar??i un strig?t puternic din al ei gatlej, parc? anun?and restul vie?uitoarelor de pericolul iminent care se apropia, ?i al ei strig?t de avertizare fu imediat recep?ionat: iepura?ul o lu? la fug? ?napoi, pe acela?i drum pe care ?i fugise pan? atunci; p?s?rile din copaci ?ncepur? s? se agite ?i s? ?ipe vertiginos; ?erpii, ?oparlele ?i tot restul animalelor mici ?i mari ??i f?cur? apari?ia din ale lor vizuini ?i barloguri ?i toate pan? la ultima, adunate la un loc ?i uitand de a lor rivalitate, privir? ?ngrijorate ?n zare, la focul ce se vedea mancand lemnul copacilor seculari ?i amenin?and astfel s? distrug? ?i casele lor, precum punand ?n pericol ?i a lor existen??.

  Plecandu-se pan? la p?mant ?i luptand cu fl?c?rile care-i mistuiau, copacii scoteau strig?te asurzitoare din ale lor gatlejuri de lemn, de parc? ar fi cerut ajutor ?i salvare de la restul, dar anun?andu-i ?i pe ceilal?i despre moartea iminent? care se apropia de acele locuri. Dar… dup? cum nimeni nu poate face nimic ?n fa?a focului ?i a apei, la fel nu se putea ap?ra nici p?durea, care fu cat de curand cuprins? de fl?c?rile, care mancau fl?mande din ale lor trupuri, f?candu-i s? se vaiete cu ale lor neogoite gemete, dar… vai, acolo nu era nimeni s?-i ajute.

  If you stumble upon this narrative on Amazon, it's taken without the author's consent. Report it.

  Focul, ?n goana lui nebun? spre sud, f?cu victime multiple: veveri?ele pierir? ?n ale lor scorburi, nevrand s?-?i p?r?seasc? puii abia n?scu?i; insectele n-avur? nici ele nicio ?ans?, c?ci ducandu-?i ?n majoritatea cazurilor traiul printre crengile copacilor ?i pe ale lor trunchiuri, ?mp?rt??ir? aceea?i soart? cu ei; la fel se ?ntampl? ?i cu iepura?ii, cu vulpile, cu lupii, cu mare parte dintre ur?ii care se aflau ?n acele clipe de pr?p?d chiar ?n inima p?durii ?i c?zur? ?i ei r?pu?i dup? ce fl?c?rile se ?nfruptaser? din a lor blan?, parjolind-o, sleindu-i de puteri ?i f?candu-i s? cedeze ?n fa?a mor?ii ?n cele din urm?.

  Numai pu?ini se salvar? din acel infern, dar mul?i dintre ei purtau r?ni adanci pe piele, urmele acelui r?zboi cu focul prin care le fu dat s? treac?. ?i… dup? ce se v?zur? la ad?post, ajun?i pe ?ntinsa campie de pe lang? P?dure, se oprir? pentru mult timp ?i privir? ?ndelung spre P?durea care continua s? ard? ?i se urnir? din ale locuri abia cand totul fu f?cut scrum ?i doar cateva scantei luminoase se m-ai vedeau zvacnind ?n aer, deasupra a ceea ce fusese odat? P?durea Mortor.

  ***

  ?A fost greu atunci,” spuse deodat? Hiamstar, ?ntrerupand lini?tea care se a?ternuse ?n jur, ?n timp ce el decise s?-i ?nso?easc? pe Dike ?i pe restul ?i astfel s? le arate cea mai sigur? cale de ie?ire din acea p?dure. ??i probabil ne m-ai e greu ?i ast?zi, c?ci de?i ne-a fost dat s? trecem prin acel mare m?cel al limbilor de foc, numite fl?c?ri, mul?i dintre noi continu? s? cread? c? m-ai suntem vii ?i de asta uneori m-ai v?d oamenii splendoarea P?durii Mortor de alt? dat?.”

  ??i totu?i, Hiamstar, via?a continu?. ?n locul acelei p?duri de odinioar? va cre?te o alt? falnic? p?dure, odat? ce acest loc va fi cur??at de blestem. Astfel p?mantul va respira din nou dup? mult? vreme, primind ?n sanul lui o nou? ghind? ce ascunde ?n sine s?man?a vie?ii.”

  ?Eh, titane Dike, a? vrea eu s? fie astfel, dar … nu m? pot min?i ?i nici nu pot min?i pe al?ii, c?ci de ne-a fost dat s? trecem prin ce-am trecut, ca mai apoi s? petrecem alte milenii ?n lumea dintre umbr? ?i lumin?, f?r? a vedea clar lumina soarelui, m? ?ndoiesc c? va m-ai exista vreodat? pe aceste ?ntinsuri via?a.”

  ?De ce crezi asta, Hiamstar? Via?a e imprevizibil? ?i te poate surprinde cand te a?tep?i cel mai pu?in,” spuse Himera.

  ?A?a o fi, dar … cu cat e?ti mai b?tran, cu atat crezi mai pu?in ?n basme, ?n miracole ?i ?n … destine.”

  Sephir zambi, amintindu-?i pentru o clip? doar lupta ei cu Ian Gyar ?i c? mai apoi i-a fost dat ?i ei s? vad? cum arat? pe din?untru lumea Umbrelor.

  De parc? i-ar fi citit gandurile, Hiamstar ??i ?ntoarse capul spre ea ?i-o privi cu bun?tatea unui bunic ce nu ?i-a v?zut de mult nepo?ii, de care i-a fost atat de dor. ?M-ai sunt din cei ce-au v?zut aceast? lume ?n care noi tr?im,” murmur? copacul.

  ?A?a e ?i… pot spune f?r? re?ineri c? e total diferit? de ceea ce a?tept?m noi s? fie dup? moarte, c?ci aceasta e lumea plin? de frici ?i pericole de care ne-am ferit o via??,” spuse Sephir, f?r? s?-l priveasc?.

  ?Dar totu?i… ai reu?it s? revii la lumin? ?i s? te al?turi unui suflet ce a trecut ?i el odat? pe acela?i drum, g?sind calea spre un loc luminat ?i plin de dragoste cum e a ta inim?,” spuse Hiamstar f?r? a-?i lua ochii de la ea, iar asta-i mir? pe mul?i din cei ce-i ?nso?eau, dar… ?l f?cur? pe Dike s? fie mai ganditor ca niciodat?.

  ?Te sup?r? ceva?” ?ntreb? Gaea ?n ?oapt?, dup? ce gr?bi pasul, trecand de Hiamstar ?i Sephir care-?i continuau a lor discu?ie despre via??, ?i se apropie de el.

  Dike, f?r? a se uita spre titanid?, ci undeva ?n dep?rtarea spre care se ?ndreptau, d?du u?or din cap: ?da, a?a e ?i se nume?te asta dragoste de p?rinte.”

  ?Fenrir!” murmur? Gaea.

  ?Da. Anume la el ?i m? gandeam, c?ci acea imagine ce am v?zut-o nu demult reflectat? ?n fl?c?ri, nu-mi d? pace ?i gata.”

  ??i totu?i… chiar de a avut candva o alt? soart?, acum e bine ?i oarecum ?n siguran??, chiar ?i dac? cu Maranam la libertate nu m-ai e siguran?? pe p?mant de altfel.”

  ?Pe mine ce m? nelini?te?te e Parca ?i motivele pentru care ea a unit destinul lui Fenrir de cel al Sephirei, cand sunt sigur c? la ?nceput drumurilor celor doi erau complet paralele ?i nu se intersectau deloc.”

  Gaea zambi. ??tii?! Aceea?i ?ntrebare ?i-a pus-o ?i Tenebre.”

  ?Tenebre?” ?ntreb? Dike mirat, a?intindu-?i privirea asupra titanidei. ?De cand ?tie Tenebre despre asta ?i… nu-mi spune c? a avut partea ei de implicare ?n planul Parc?i.”

  ?Nu. N-are nicio leg?tur?. Dac? ?i dac? Tenebre a aflat despre Sephir ?i Fenrir e c? a v?zut odat?, pe cand ?ncerca s? treac? de lacul Licuricilor ?i s? spioneze Poporul Siar-ului, momentul c?s?toriei celor doi. ?ns?… nu ?tie mai mult decat atat. Cel pu?in asta cred.”

  ?Parca aici are mai mare influen?? decat voi crede?i,” ad?ug? Lodur, al?turandu-se celor doi titani, ?n timp ce se sprijinea u?or ?n cap?tul de sus al lui Alabar, de parc? ?i-ar fi odihnit palma pe micul trup al lui Bayer. Dar ceea ce p?rea doar o ac?iune f?r? sens era de fapt menit? s? estompeze lumina lui Bayer ?i astfel s? nu fac? s? sufere ?i mai mult copacii ?i vie?uitoarele, dandu-le speran?? la o nou? via??, a?a cum obi?nuia de obicei s? trezeasc? lumina stelei ?n sufletele oamenilor speran?a ori de cate ori era v?zut? de ace?tia. ?Nu mi se pare ?ntampl?tor c? Tenebre se afla la lac ?n acel moment ?n care Sephir s-a decis s?-?i uneasc? destinul cu Fenrir. Aici la sigur e mana Parc?i.”

  ?Nu m-ar mira, dac? sincer. Dar totu?i nu v?d sensul acestei mi?c?ri riscante, c?ci ?tiind prea bine de ura lui Tenebre fa?? de oamenii dragi ai lui Inlan Diar n-ar fi f?cut decat s-o a?a?e mai mult ?i ?ntr-un final s?-i atace,” ?opti Gaea ganditoare.

  ?M?rul Discordiei sub forma urii,” spuse Lodur, iar asta-i f?cu pe Dike ?i Gaea s? se opreasc?-n loc, privindu-l mira?i.

  ?A?a e. Ceea ce cred e exact la ceea ce v? gandi?i voi: sufletul Parc?i e deja ?mp?r?it ?n dou? ?i ea nu le m-ai poate controla pe niciuna dintre ele. Una din ele a c?utat s? aduc? lumin? ?n acest r?zboi ?i de asta i-a dat medalionul ?n form? de fecioar? lui Fenrir, asigurand astfel uniunea lui cu Sephir, care nu doar c?-i d? putere s? lupte ?i s? caute mereu s? triumfe, dar ?i o s? fie mereu de partea lui; pe cand partea ?ntunecat? a titanidei Sor?ii caut? a noastr? dezbinare. De aceea a trimis-o acolo pe Tenebre: s-o for?eze cumva pe Sephir s? renun?e. ?ns? planurile i-au fost dejucate de ?ns??i puterea ?ntunecat? pe care conta, c?ci puterea lui Island, al?turat? celei a lui Dike, a vr?jit iedera ce tr?ie?te ?n acele ape ?i care pan? la urm? a ?ncercat s? scape de Tenebre ?i de planul Parc?i ?n acela?i timp.”

  ?Iar noi am ajuns aici,” spuse Dike cu fermitate. ?Ne era dat s? trecem prin Valea Plangerii ?i prin P?durea Mortor. Parca a c?utat a noastr? moarte.”

  ?A?a e, ?ns? a ob?inut exact contrariul, c?ci am devenit mai uni?i ca niciodat? ?i totodat? vom face o fapt? bun?, ajutand aceste triste suflete s? porneasc? ?n sfar?it pe calea spre Aeon.”

  Lodur se ?ntoarse ?i privi ?n urm?, la copacii ce se plecau u?or ?n urma lor. Ca mai apoi, dup? ce trecea de ei ?i ultimul suflet viu, s? se fac? scrum, iar a lor cenu?? arzand? era ?mpr??tiat? de o boare nev?zut? de vant. Dar nu se m-ai auzea acolo niciun vaiet, niciun planset, precum nu m-ai era zbucium ?n sufletul p?durii. Era doar o lini?te ap?s?toare, o lini?te monumental?, ca cea sim?it? adesea ?naintea marilor furtuni.

  Cand s? treac? ?i de ultimul rand de copaci ce str?juiau partea Nordic? a P?durii, Hiamstar se opri ?i, zambind trist, spuse: ?pan? aici a dus al nostru drum, b?iete. Acum e randul vostru s? lupta?i pentru pace.” Dup? care Hiamstar ??i duse al lui bra? de lemn spre al s?u um?r, ?i permise lui Baradar s? urce ?n a sa palm? ?i ulterior ?l l?s? pe p?mant, ?nchinandu-se u?or ?n fa?a tuturor.

  Apoi, Hiamstar se ridic? ?i privi falnic spre soare, zambind din tot sufletul. Dup? care ?nchise ochii ?i avu ?i el aceea?i soart? ca restul vie?uitoarelor ?i a copacilor: trupul i se transform? ?n cenu??, plutind u?or ?n dep?rtare pe aripi de vant.

  ?S-a ?ncheiat destinul unei legende a P?durilor,” murmur? Baradar trist.

  Sephir, care st?tea ?n stanga lui, ??i puse a ei man? pe capul minikin-ului, mangaindu-i u?or p?rul ?i ?ncercand s?-i dea astfel m?car pu?in? alinare.

  F?r? s? m-ai spun? nimic, cand ?i ultima sclipire de cenu?? arzand? din aer disp?ru, iar locul fostei P?duri Mortor, ce tr?ise milenii asemeni unui P?duri Fantom?, fu luat de o vast? campie ?nverzit?, minikin-ul se ?ntoarse cu spatele la acel loc, c?ci prea-l durea inima s?-l priveasc?, realizand c? acela fusese ultimul moment cand ?i fu dat s? vad? acele locuri dragi ?i cel mai important, cand m-ai auzise, fie ?i pentru scurt? vreme, vocea a lui Hiamstar, atat de drag? inimii lui - cel care-i fusese profesor, cel care-l iubise asemeni unui p?rinte ?i cel care-?i luase r?mas bun de la minikin asemeni unui bun prieten, dandu-i un sfat bun la sfar?it de drum, ca mai apoi s? porneasc? el ?nsu?i pe un alt drum - cel spre necunoscut.

  Unul cate unul: Dike, Lodur, Gaea, Island, Sephir ?i restul pornir? ?n urma minikin-ului, p?strand lini?tea, de parc? ar fi adus un omagiu acelei P?durii ce nu m-ai exista deja.

  Dar nu toat? lumea-l urm? ?n cele din urm? pe Baradar. Himera ?i ale ei lupt?toare se oprir? ?n acela?i loc ?n care pierise Hiamstar, c?ci ?i al lor drum se ?ncheia acolo ?i, odat? ce Dike ?i ai s?i erau sc?pa?i de pericol, ele trebuiau s? se ?ntoarc? ?n Valea Plangerii ?i s? p?zeasc? sufletele vii de Bocete.

  ?E?ti sigur? c? nu vrei s? ne ?nso?e?ti?” ?i ?opti Boor so?iei, mangaindu-i obrazul, ?n timp ce ea-?i culc? al ei cap pe a sa palm? ?i ?nchise ochii, sim?indu-se atat de iubit? de el, fie ?i pentru scurt? vreme.

  F?r? s? deschid? ochii, Himera spuse: ?sunt sigur?, Boor ?i de o fi s? ne m-ai vedem vreodat? ?n alt? via??, atunci vom avea mai mult timp pentru noi. Acum ?ns? priorit??ile noastre sunt altele ?i se pare c? la fel sunt diferite ?i drumurile pe care trebuie s? mergem noi: unul spre Nord ?i altul spre Sud; unul spre via?? ?i altul spre moarte, avand totu?i speran?a ?n suflet c? nu-i acesta sfar?itul, ci doar ?nceputul.”

  ?Atunci vom face ca al nostru vis s? fie realitate ?i, cand totul va fi sfar?it, cand totul va fi doar un vis urat uitat de lume, m? voi ?ntoarce aici ?i voi petrece un lung timp cu tine.”

  Himera zambi: Boor niciodat? nu spunea cuvinte de?arte ?i de el promisese s? se ?ntoarc? odat? la ea ?i s?-i fie al?turi, fie ?i m?car pentru o vreme, ea ?tia c? a?a va fi. De aceea, se ridic? pe varful degetelor ?i-i d?du un s?rut pe buze. Dup? care-?i desprinse a ei man? din a lui, l?sandu-l s? plece ?i Boor trebui s-o fac?, c?ci ceilal?i erau deja mult ?n fa?a lui ?i el trebuia s? se gr?beasc? pu?in ca s?-i ajung?.

  R?mas? ?n acela?i loc ?n care-?i luase r?mas bun de la el, Himera privi ?ndelung ?n spatele lui, pan? Boor ?i restul se pierdur? ?n zare. Anume atunci, cand r?mase complet singur?, c?ci ?i ale ei lupt?toare se ?ndep?rtar? de ea, ?tiind c? acolo n-o pa?te niciun pericol, o rafal? de vant rebel ?i desf?cu ?alul de pe cap ?i-l duse pe aripile r?zle?e ale curen?ilor de aer, departe-departe ?n zare, f?candu-l s? par? o pas?re m?iastr? multicolor? ce se l?sase prad? vis?rii, plutind ?n ritmul respira?iei p?mantului ?nsu?i.

  Cu fa?a dezgolit?, pe care se vedeau urmele trecutei sale suferin?e, Himera zambi iar??i, ?n timp ce vantul continu? s?-?i fac? de cap cu al ei p?r. Apoi, ?n col?ul ochilor ap?rur? lacrimi, pe care Himera le l?s? s? cad? liber pe ai ei obraji, c?ci ele reprezentau triste?ea sim?it? de al ei suflet pentru P?durea Mortor care nu m-ai era, dar pe care o cunoscuse atat de bine ?i, totodat?, v?zand plecand de lang? ea cele dou? mari iubiri ale ei: so?ul ?i fiica, pe care-i petrecea acum ?n lacrimi… la r?zboi.

  De parc? ar fi l?sat-o ?n urm?, ca un personaj de poveste ce-?i terminase al s?u rol, ?alul Himerei continu? s? pluteasc? ?n zare, dus repede pe aripile vantului, pan?-l ajunse din urm? pe Boor ?i doar dup? ce ajunse deasupra lui, zeul v?zu ?alul ?i zambi, sim?ind parc? c? m-ai exist? speran?? pe p?mant. Dup? care-?i ?ntinse mana spre ?al ?i-l prinse ?n a sa palm?. Apoi, inspir? ?ndelung parfumul de dor a acelei p?s?ri m?iestre f?r? via??, iar pentru a-i fi mereu al?turi, zeul ?nf??ur? ?alul de ?ncheietura mainii drepte, luand astfel cu el puterea unei mari iubiri.